User Registration

or Cancel
Ora: 4:20

Necesităţile tinerilor din Anenii Noi au devenit cunoscute opiniei publice Featured

Consiliul raional al tinerilor din Anenii Noi au desfăşurat recent un sondaj în rândul semenilor din raion, cu scopul identificării necesităţilor lor. Rezultatele cercetării au fost prezentate în incinta consiliului raional, în cadrul unui forum organizat de structura de tineret.

Cei circa 450 de tineri participanţi ai sondajului, din 11 localităţi ale raionului, au identificat drept probleme prioritare lipsa locurilor de lucru în localităţile unde trăiesc şi salariile mici.

 Tinerii de la consiliul raional al tinerilor au prezentat o vastă analiză a sondajului realizat de ei, sondaj care va fi disponibil în curând pe site-ul consiliul raional Anenii Noi.

Prezentă la forum, doamna Natalia Procopii-Scobioală, vicepreşedinte al raionului, a asigurat tinerii de toată susţinerea legislativului raional, care a reuşit în anul curent aproape o triplare a bugetului de tineret, îndemnându-i să  se implice şi să beneficieze plenar de oportunităţile oferite.

După prezentarea rezultatelor sondajului tinerii au lucrat în trei ateliere de instruire, intervenind pe lângă consiliul raional cu propuneri concrete în materie de politici de tineret.

Forumul raional de tineret a fost susţinut financiar de reţeaua naţională a consiliilor locale de tineret şi de serviciul tineret şi sport Anenii Noi.

Octavian Zelinski

Un reportaj rado la acest subiect poate fi audiat la Radio Temp 104.4 FM şi online la adevarul.pro

Last modified on Wednesday, 19 April 2017 18:30
Rate this item
(0 votes)
Read 27 times
Super User

Fusce tristique ligula nec massa mollis commodo. In at velit mi, nec tempus dui. Sed eleifend tortor eget mauris laoreet semper. Aliquam et turpis vel sapien tincidunt imperdiet. Cras dapibus dui leo, a ultricies dolorgula.

Website: www.leotheme.com

Leave a comment

Make sure you enter the (*) required information where indicated. HTML code is not allowed.

Preşedintele Raionului Anenii Noi

                                                                              

Raionul Anenii Noi este o unitate administrativ-teritorială situată în centrul Republicii Moldova. 

    “Au trecut 74 de ani din ziua formării, iar prezentul aduce cu sine transformări majore. Fiecare cetăţean îşi ,realizează potenţialul său în serviciul societăţii şi are rolul său în dezvoltarea raionului“ 

     Ne mîndrim cu unele întreprinderi economice unicat vestite în republica noastră cum ar fi SA„Romadon", SRL „Meteor", SA„Cariera Cobusca", cu obiective din industria alimentară, viticultură şi vinifi-caţie SA„Agrovin Bulboaca", CAP „Basarabia", SA „Dionysos Me-reni",  un loc deosebit îl ocupă UNIVER-SALCOOP Anenii Noi şi  SRL „Din-Vest". În arealul ştiinţific republican un loc onorabil îl ocupă Institutul Ştiinţifico-Practic de Biotehnologii şi Medicină Veterinară „Tevit" din s. Maximovca. Raionul este cunoscut în republică, prin tezaurul său istorico-cultural şi anume monumentul lui Ştefan cel Mare, complexul memorial „Cap de pod Şerpeni", ansamblul de dansuri populare „Strămoşească".

    La originea succeselor obţinute totdeauna s-a aflat administraţia publică locală prin reprezentanţii săi aleşi de populaţie, care fac tot posibilul, ca raionul Anenii Noi să devină mai atractiv sub aspect investiţional.

  Cu înalta consideraţiune Barbăroşie Alexandru preşedintele raionului Anenii Noi.

Video

Calendar

« May 2017 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30 31        

Publicitate socială

showshowshowshow

Link-uri oficiale

 

 

Default Theme
Layout Direction
Body
Background Color [r]
Text color [r]
Top
Top Background Image
Background Color [r]
Text color [r]
Bottom
Bottom Background Image
Background Color [r]
Text color [r]