User Registration

or Cancel
Ora: 6:59

Atenţie! Dăm start Operaţiunii „MAC 2017”! Featured

Stimaţi primari, conducători de întreprinderi, gospodării țărănești, proprietari de  terenuri agricole (persoane fizice și/sau juridice), pădurari ai ocoalelor silvice din teritoriul administrativ al raionului Anenii Noi, Inspectoratul de Poliţie Anenii Noi, Vă informează că una din sarcinile prioritare ale Poliţiei, este prevenirea şi curmarea consumului şi traficului ilicit de droguri, astfel de către IGP al MAI al RM pe perioada 01.06.2017 – 31.08.2017 este demarată operaţiunea specială  „MAC – 2017 ”. În cadrul operaţiunii se vor efectua razii specializate la depistarea loturilor de teren, precum şi a persoanelor ce cresc şi cultivă plante care conţin substanţe narcotice sau psihotrope (mac somnifer, cânepă, arbust coca, indiferent de faza de vegetaţie). Pentru a nu ajunge în faza de documentare în astfel de cazuri, considerăm raţional  a vă informa  şi a solicita de la dvs.  nimicirea acestor culturi de pe terenurile ce vă aparţin indiferent de forma de proprietate.

 În cazul neconformării acestei informaţii şi cerinţe oficiale şi dacă se va stabili vinovăţia dvs., veţi fi sancţionaţi conform art. 87 Cod Contravenţional al R.M. care prevede „ Cultivarea ilegală a plantelor ce conţin droguri, precursori şi analogi ai acestora  și fabricarea etnobotanicelor fără scop de înstrăinare, dacă faptele nu constituie infracţiuni, se sancţionează cu amendă de la 42 la 60 de unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 180 la 300 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere, cu amendă de la 300 la 600 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice, în toate cazurile cu/sau fără privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate pe un termen de la l an la 3 ani”.

Pentru circulația ilegală a substanțelor cu conținut narcotic sau psihotrop, la fel este răspundere conform prevederilor Codului penal al RM și anume în art. 217-219, unde sunt prevăzute și sancțiuni de până la 15 ani privațiune de libertate, pentru unele abateri de acest gen.

Totodată vom fi recunoscători dacă societatea civilă se va implica în lupta contra acestui viciu social și rugăm să furnizaţi informații la numerele de tel.902, 060301899, 2–33–34 sau 2-29-80 în cazul posedării unor informații despre cele menționate mai sus.

Andrei OSADCII, şef al Secției securitate publică al IP Anenii Noi 

 

 

Last modified on Thursday, 15 June 2017 12:19
Rate this item
(0 votes)
Read 87 times
Super User

Fusce tristique ligula nec massa mollis commodo. In at velit mi, nec tempus dui. Sed eleifend tortor eget mauris laoreet semper. Aliquam et turpis vel sapien tincidunt imperdiet. Cras dapibus dui leo, a ultricies dolorgula.

Website: www.leotheme.com

Leave a comment

Make sure you enter the (*) required information where indicated. HTML code is not allowed.

Preşedintele Raionului Anenii Noi

                                                                              

Raionul Anenii Noi este o unitate administrativ-teritorială situată în centrul Republicii Moldova. 

    “Au trecut 74 de ani din ziua formării, iar prezentul aduce cu sine transformări majore. Fiecare cetăţean îşi ,realizează potenţialul său în serviciul societăţii şi are rolul său în dezvoltarea raionului“ 

     Ne mîndrim cu unele întreprinderi economice unicat vestite în republica noastră cum ar fi SA„Romadon", SRL „Meteor", SA„Cariera Cobusca", cu obiective din industria alimentară, viticultură şi vinifi-caţie SA„Agrovin Bulboaca", CAP „Basarabia", SA „Dionysos Me-reni",  un loc deosebit îl ocupă UNIVER-SALCOOP Anenii Noi şi  SRL „Din-Vest". În arealul ştiinţific republican un loc onorabil îl ocupă Institutul Ştiinţifico-Practic de Biotehnologii şi Medicină Veterinară „Tevit" din s. Maximovca. Raionul este cunoscut în republică, prin tezaurul său istorico-cultural şi anume monumentul lui Ştefan cel Mare, complexul memorial „Cap de pod Şerpeni", ansamblul de dansuri populare „Strămoşească".

    La originea succeselor obţinute totdeauna s-a aflat administraţia publică locală prin reprezentanţii săi aleşi de populaţie, care fac tot posibilul, ca raionul Anenii Noi să devină mai atractiv sub aspect investiţional.

  Cu înalta consideraţiune Barbăroşie Alexandru preşedintele raionului Anenii Noi.

Video

Calendar

« June 2017 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29 30    

Publicitate socială

showshowshowshow

Link-uri oficiale

 

 

Default Theme
Layout Direction
Body
Background Color [r]
Text color [r]
Top
Top Background Image
Background Color [r]
Text color [r]
Bottom
Bottom Background Image
Background Color [r]
Text color [r]