3 февраля 2023
Astăzi, 3 februarie, în sala de ședințe a Consiliului Raional Anenii Noi, s-a desfășurat evenimentul festiv, dedicat Zilei Autonomiei Locale și a lucrătorului din Administrația Publică Locală. La eveniment au fost prezenți primarii localităților din raion, conducătorii serviciilor desconcentrate și angajați din administrația publică locală de nivelul I și II.
Ședința a fost deschisă de președintele raionului, domnul Ion Vicol, care în cuvintul sau de salut, a multumit călduros aleșilor locali, dar și conducătorilor serviciilor desconcentrate pentru activitatea lor plină de abnegație și dăruire în folosul comunității, menționând că primarii, angajații din administrația publică locală întotdeauna au dat dovadă de profesionalism, munca asiduă și dedicație, întru prosperarea localităților din raion. Activitatea și implicarea lor demonstrează că prin iniţiativă, participare și perseverență pot fi obţinute rezultate frumoase pentru localități.
Cu mesaje de felicitare în fața celor prezenți au mai venit: deputatul în Parlamentul Republicii Moldova dl Vitalie Jacot, vicepreședinții raionului Anenii Noi dnii Viorel Cociug și Dumitru Ciur, doamna Svetlana Basarab — șef adjunct al Oficiului teritorial Căuşeni, șefii direcțiilor și serviciilor desconcentrate din cadrul Consiliului Raional. Vorbitorii, pe langă mesajele de felicitare, au menționat și eforturile zilnice ale aleșilor locali în dezvoltarea socio-economică durabilă a comunităților și în soluționarea problemelor cetățenilor, conlucrarea, devotamentul şi profesionalismul pe care îl demonstrează fiecare la locul său de muncă.
În cadrul ceremoniei oficiale, primăriile care s-au evidențiat la diverse compartimente au primit Diplome din partea Guvernului Republicii Moldova, a Consiliului Raional Anenii Noi și a serviciilor desconcentrate din teritoriu.