Atelier de lucru organizat de OT Căușeni sectorul Anenii Noi
14 апреля 2022
La 13 aprilie, în sala de ședințe a Consiliului raional Anenii Noi, s-a desfășurat Atelierul de lucru cu tematica: ,,Plasarea actelor administrative în Registru de Stat a Actelor Locale de către administrația publică locală de nivelul I și II”. Activitatea a fost pregătită de d-ra Daniela Ermurachi, specialist principal al OT Căușeni, sectorul Anenii Noi, care a vorbit despre unele aspecte ale plasării actelor în registru, despre greșelile, frecvent comise de funcționarii responsabili pentru plasarea actelor administrative în Registru de Stat a Actelor Locale din cadrul administrației publice locale. La ședință au participat: Svetlana Basarab — șef adjunct al OT Căușeni, sectorul Anenii Noi, Marina Grițcan și Irina Martîniuc, specialisti principali ai OT Căușeni și, respectiv, funcționarii responsabili pentru plasarea actelor administrative în Registru de Stat a Actelor Locale din cadrul administrației publice locale, în mare majoritate secretari ai consiliilor locale.
În final participanții au mulțumit reprezentanților OT pentru informația amplă, pe care au audiat-o, pentru sfaturile utile, remarcând că Oficiile teritoriale reprezintă o verigă importantă de legătură între administrația publică centrală şi administrația publică locală. Secretarii și-au exprimat speranța că vor primi mai mult ajutor consultativ, în special în plan juridic, inclusiv prin organizarea și desfășurarea seminarelor, lecțiilor, atelierelor de lucru, atât în cadrul Oficiului, cât şi cu deplasare în localitățile din Anenii Noi.
Tweet