COMUNICAT cu privire la procedura de transportare, recepționare și eliberare a motorinei, acordată Republicii Moldova în calitate de ajutor umanitar extern
3 апреля 2024
În scopul executării prevederilor HG nr. 635 din 30 august 2023, cu privire la ajutorul umanitar extern acordat Republicii Moldova de către România, sub formă de 4000 tone motorină, Agenția Rezerve Materiale a MAI a realizat un complex de măsuri organizatorice referitor la recepționarea, transportarea și depozitarea acesteia.
Prima garnitură de tren cu 26 vagoane-cisterne ce constituie 1336 tone, după efectuarea procedurilor vamale și celor tehnice de transbordare a fost recepționată la data de 29 martie. Ieri, 1 aprilie au avut loc măsurările denso-volumetrice și prelevarea probelor de laborator privind determinarea indicilor calitativi, urmează inițierea procedurii de distribuire către beneficiarii finali.
Informarea beneficiarilor va fi efectuată prin intermediul Agenției de Intervenții și Plăți pentru Agricultură, Consiliile raionale (Direcțiile agricole) și pe pagina oficială a ARM.
Suportul metodologic necesar beneficiarilor va fi acordat de către Agenția de Intervenții și Plăți pentru Agricultură, conform prevederilor pct.8 al HG nr.635/2023.
Agenția Rezerve Materiale informează în acest sens că, pentru recepționarea motorinei, beneficiarii urmează să prezinte următoarele acte:
- buletinul de identitate a beneficiarului (copie autentificată);
- copia autentificată a extrasului/certificatului de înregistrare a întreprinderii/gospodăriei țărănești (beneficiarii care și-au modificat forma organizatorică, vor prezenta o copie autentificată a extrasului cu indicarea IDNO nou atribuit);
- ștampila autorizată.
În cazul delegării împuternicirilor unui terț pentru recepționarea motorinei, vor fi acceptate două opțiuni (cu delegație sau procură):
✔ cu delegație:
- buletinul de identitate a reprezentantului beneficiarului (copia autentificată);
- delegația (formular tipizat M-2, aprobat de Ministerul Finanțelor), eliberată de beneficiar pe numele reprezentantului său (terț);
- copia autentificată a extrasului/certificatului de înregistrare a întreprinderii/gospodăriei țărănești (beneficiarii care și-au modificat forma organizatorică, vor prezenta o copie autentificată a extrasului cu indicarea IDNO, nou atribuit).
✔ cu procură:
- buletinul de identitate a reprezentantului beneficiarului (copia autentificată);
- procura în original, prin care beneficiarul încredințează recepționarea bunului și aplicarea ștampilei (întreprinderii)pe factura fiscală și actul de primire-predare;
- copia autentificată a extrasului/certificatului de înregistrare a întreprinderii/gospodăriei țărănești (beneficiarii care și-au modificat forma organizatorică, vor prezenta o copie autentificată a extrasului cu indicarea IDNO nou atribuit);
- ștampila autorizată a beneficiarului.
În scopul eliberării operative, transportării şi minimalizării cheltuielilor de transportare a motorinei, se va accepta cooperarea teritorială a mai multor beneficiari și recepționarea motorinei în autocisterne calibrate de volume mari (prin coordonarea preventivă cu ARM, pentru a nu crea dificultăți la recepționare de la punctul de eliberare).
Tweet