User Registration

or Cancel
Ora: 7:31

TVC-ul rămâne o permanență la Anenii Noi Featured


În pofida anilor, concursul de umor TVC rămâne o permanență la Anenii Noi. Asta grație Direcției educație care, an de an, cu sprijinul serviciului tineret și sport și implicarea eroică a elevilor și profesorilor din raion, organizează acest frumos eveniment.
Concursul raional de umor TVC 2018 s-a desfăşurat în perioada 21-22 aprilie în casa raională de cultură. În cadrul ediţiei a doisprezecea a concursului au participat 5 echipe de la instituţiile de învăţământ din raion.
Juriul a decis atribuirea locului I echipei „Şah” de la liceul „Andrei Straistă”, iar a locului II – echipei „Triumf” din Hârbovăţ. Locul III a revenit echipei „Rendez-vous” de la liceul „Mihai Eminescu” din Anenii Noi. Echipele „Farmazonii” din Bulboaca şi „Terminal” de la liceul din Puhăceni s-au ales cu diplome de participare.
Trofeele au fost înmânate de dl Alexandru Barbăroșie, președinte al raionului. Toate echipele au primit premii băneşti din partea direcţiei raionale educaţie. 
Potrivit doamnei Vera Simonov, specialist al direcţiei educaţie şi „patron spiritual” al festivalului de umor şi creativitate, TVC-ul va continua și de acum încolo.
Octavian ZELINSKI

Rate this item
(0 votes)
Read 87 times
Super User

Fusce tristique ligula nec massa mollis commodo. In at velit mi, nec tempus dui. Sed eleifend tortor eget mauris laoreet semper. Aliquam et turpis vel sapien tincidunt imperdiet. Cras dapibus dui leo, a ultricies dolorgula.

Website: www.leotheme.com

Leave a comment

Make sure you enter the (*) required information where indicated. HTML code is not allowed.

Preşedintele Raionului Anenii Noi

                                                                              

Raionul Anenii Noi este o unitate administrativ-teritorială situată în centrul Republicii Moldova. 

    “Au trecut 74 de ani din ziua formării, iar prezentul aduce cu sine transformări majore. Fiecare cetăţean îşi ,realizează potenţialul său în serviciul societăţii şi are rolul său în dezvoltarea raionului“ 

     Ne mîndrim cu unele întreprinderi economice unicat vestite în republica noastră cum ar fi SA„Romadon", SRL „Meteor", SA„Cariera Cobusca", cu obiective din industria alimentară, viticultură şi vinifi-caţie SA„Agrovin Bulboaca", CAP „Basarabia", SA „Dionysos Me-reni",  un loc deosebit îl ocupă UNIVER-SALCOOP Anenii Noi şi  SRL „Din-Vest". În arealul ştiinţific republican un loc onorabil îl ocupă Institutul Ştiinţifico-Practic de Biotehnologii şi Medicină Veterinară „Tevit" din s. Maximovca. Raionul este cunoscut în republică, prin tezaurul său istorico-cultural şi anume monumentul lui Ştefan cel Mare, complexul memorial „Cap de pod Şerpeni", ansamblul de dansuri populare „Strămoşească".

    La originea succeselor obţinute totdeauna s-a aflat administraţia publică locală prin reprezentanţii săi aleşi de populaţie, care fac tot posibilul, ca raionul Anenii Noi să devină mai atractiv sub aspect investiţional.

  Cu înalta consideraţiune Barbăroşie Alexandru preşedintele raionului Anenii Noi.

Calendar

« May 2018 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
  1 2 3 4 5 6
7 8 9 10 11 12 13
14 15 16 17 18 19 20
21 22 23 24 25 26 27
28 29 30 31      

Publicitate socială

showshowshowshow

Link-uri oficiale

 

 

Default Theme
Layout Direction
Body
Background Color [r]
Text color [r]
Top
Top Background Image
Background Color [r]
Text color [r]
Bottom
Bottom Background Image
Background Color [r]
Text color [r]