Print this page

Proiecte concrete între Anenii Noi și Galați Featured

Proiecte concrete între Anenii Noi și Galați

Raionul Anenii Noi este de acum înainte înfrățit cu județul Galați. Un acord în acest sens a fost semnat de președinții celor două unități administrative.
Protocolul de colaborare a fost semnat de ziua națională a portului popular, la Gura Bâcului, în cadrul festivalului de folclor ”La Nistru, la mărgioară”. În acordurile imnurilor ambelor state, în prezența a mii de spectatori veniți la festival, pe mal de Nistru, parteneriatul aprobat prealabil de consiliul raional și cel județean, a fost semnat.
Potrivit președintelui consiliului județean Galați, dlui Costel Fotea, acordul dat va permite implementarea unei serii de proiecte, cel mai important fiind proiectul finanțat de Uniunea Europeană de reparație și dotare a spitalelor raional Anenii Noi, județean Galați și Județean Vaslui (proiect aflat la etapa de evaluare de către experții UE).
Președintele raionului Anenii Noi, Alexandru Barbăroșie, a menționat că acest acord va permite și implementarea unor proiecte de finanțare nerambursabilă din partea consiliului județean Galați, în baza experienței deținute deja de Anenii Noi, de câștigare a unor proiecte de acest gen din partea entităților înfrățite Vaslui, Giurgiu și Neamț.
La nivel de cooperare economică, ar fi de menționat colaborarea instituită între incubatorul de afaceri Open HUB din Galați cu mediul asociativ din raionul Anenii Noi, în cadrul unui proiect de deschidere a unui incubator pentru industriile creative la noi în oraș.
De menționat că președintele consiliului județean Galați a dat start acestei colaborări, venind cu o donație importantă de carte către biblioteca din satul Gura Bâcului – localitatea care a găzduit procedura de semnare a acordului.
Acordul dat este al patrulea de acest gen semnat de administrația raională din Anenii Noi.
Octavian Zelinski
 
 
Last modified on Monday, 25 June 2018 12:37
Rate this item
(0 votes)
Read 401 times
Info

Latest from Info