User Registration

or Cancel
Ora: 3:42

Administrația Consiliului raional Anenii Noi a celebrat Ziua Lucrătorului din Agricultură și Industria Prelucrătoare.
Pe scena Casei Raionale de Cultură au evoluat artiști din raion, dar și dansatorii de la ”Strămoșeasca”, care și-au adus, astfel, prinosul, celor care, prin munca lor, produc pâinea noastră cea de toate zilele.
În alocuțiunea sa, președintele raionului dl Sergiu Rapcea, a menționat că va sprijini la maxim producătorii agricoli din raion, această ramură fiind una prioritară.
Drept dovadă, 21 de producători agricoli și 18 veterani ai sectorului agro-industrial, au fost menționați cu diplome și premii bănești din partea consiliului raional.
Potrivit datelor statistice, agricultura și industria prelucrătoare în primele 9 luni ale anului au crescut cu 5% față de anul precedent.


CR Anenii Noi

Published in Evenimente

 

În cadrul Inspectoratului Energetic de Stat continuă procesul de instruiri teoretico-practice. Astfel la începutul lunii noiembrie curent a avut loc un seminar teoretico-practic la IET Căușeni pentru echipele laboratoarelor electrotehnice, electricienii autorizați, persoanele responsabile de gospodăria electrică din teritoriul raionului A.Noi.

Participanții (28 de persoane) au fost informați de către șef.IET Căușeni d-ul Perju N., despre unele cerințe și noțiuni generale, parametrii tehnici care trebuie a fi respectați în procesul de exploatare, amenajare, măsurare și verificare a instalațiilor electrice, necesitatea de conlucrare a acestora cu Inspecția energetică teritorială și ORS, respectării prevederilor cadrului normativ-tehnic și juridic, precum și alte subiecte utile.. Deasemenea a fost pusă în discuție noua redacție a Regulamentului cu privire la acordarea grupei de securitate electrică pentru categoriile de personal electrotehnic pus în aplicare prin ordinul șef.IES nr.20 din 14.08.2018 

 

La seminar a participat și reprezentantul firmei specializate în energetică “HABSEV GRUP” SRL dl I.Petrea, care a făcut o prezentare tehnico-generală a progresului tehnic în energetică, echipamentelor electrice disponibile și distribuite pe piața energetică din RM. 

Published in Actual

Preşedintele Raionului Anenii Noi

Raionul Anenii Noi este o unitate administrativ-teritorială, situată în centrul Republicii Moldova.

Populația raionului Anenii Noi, conform datelor recensământului populației din 2014, era de 78.996 persoane, dintre care 8.100 reprezentau populație urbană și 70.896 populație rurală. În componența raionului Anenii Noi intră 45 de localități.

Ne mîndrim cu unele întreprinderi economice unicat vestite în republica noastră cum ar fi SRL ”Golden Piglet”, SA „Romadon", SRL „Meteor", SA „Cariera Cobusca", cu obiective din industria alimentară, viticultură şi vinificaţie SA „Agrovin Bulboaca", CASTEL MIMI, CAP „Basarabia", SA „Dionysos Mereni",  un loc deosebit îl ocupă UNIVERSALCOOP Anenii Noi şi  SRL „Din-Vest". În arealul ştiinţific republican un loc onorabil îl ocupă Institutul Ştiinţifico-Practic de Biotehnologii şi Medicină Veterinară „Tevit" din s. Maximovca. Raionul este cunoscut în republică, prin tezaurul său istorico-cultural şi anume monumentul lui Ştefan cel Mare, complexul memorial „Cap de pod Şerpeni", ansamblul de dansuri populare „Strămoşeasca".

La originea succeselor obţinute întotdeauna s-a aflat administraţia publică locală, prin reprezentanţii săi aleşi de populaţie, care fac tot posibilul ca raionul Anenii Noi să devină mai atractiv sub aspect investiţional.

Cu înaltă consideraţiune Serghei Rapcea, preşedintele raionului Anenii Noi

Calendar

« November 2018 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29 30    

Publicitate socială

showshowshowshow

Link-uri oficiale

 

 

Default Theme
Layout Direction
Body
Background Color [r]
Text color [r]
Top
Top Background Image
Background Color [r]
Text color [r]
Bottom
Bottom Background Image
Background Color [r]
Text color [r]