1 februarie Ziua autonomiei locale și a lucrătorului din administrația locală

1 февраля 2022

 

Mult stimați colegi!

Îmi exprim recunoștința pentru munca imensă pe care o depuneţi zi de zi, pentru dăruirea de sine şi multă răbdare. Este de admirat devotamentul profesional de care dați dovadă în activitate.

Dezvoltarea și crearea serviciilor calitative în cadrul Autorităților Publice Locale este o sarcină importantă şi primordială pentru echipele dumneavoastră.

Întreţinerea și diversificarea infrastructurii localităților, prestarea serviciilor calitative populației, asistenţa şi suportul cetățenilor sunt domeniile în care implicarea fiecăruia  asigură cu desăvârşire suportul adus de Autoritățile Publice Locale.

Vă doresc ca armonia şi colaborarea, atitudinea receptivă, nepărtinitoare şi grijulie faţă de oameni să domine în activitatea DVS, iar spiritul de autoperfecţionare să se contopească perfect cu sensul existenţei fiecărui angajat din APL.

Să aveți  sănătate, fericire, realizări frumoase şi recunoştinţa celor ce Vă înconjoară. Bunăstare, lumină, linişte şi căldură în căminele familiale.

Cu respect şi înaltă consideraţiune,

               Ion VICOL,

Preşedintele raionului Anenii Noi