08 decembrie 2025
Preşedintele raionului Anenii Noi anunţă prelungirea termenului de depunere a dosarelor de concurs pentru ocuparea funcţiilor publice vacante:
Auditor intern principal / auditoare internă principală Aparatul președintelui
Scopul al funcţiei
Acordarea consultanței președintelui raionului în asigurarea obiectivă a eficacității sistemului de management financiar şi control a subdiviziunilor Consiliului raional.
Obiectivele de bază:
- Propunerea măsurilor de aliniere la practicile de succes în domeniul auditului, în scopul atingerii nivelului înalt de performanţă a subdiviziunilor Consiliului raional.
- Informarea imediată în scris a președintelui raionului în cazul descoperirii unor indici de potenţiale fraude în cursul misiunii de audit intern.
- Propunerea soluțiilor de îmbunătățire a activităţii subdiviziunilor Consiliului raional.
Salariul de funcție:
De la 8700 lei
Condiţii de participare la concurs:
- deține cetățenia Republicii Moldova;
- posedă limba română;
- are capacitate deplină de exercițiu;
- nu a împlinit vârsta de 63 de ani;
- este aptă, din punct de vedere al stării sănătății, pentru exercitarea funcției publice, conform certificatului medical eliberat de instituția medicală abilitată, dacă pentru funcția respectivă sunt stabilite cerințe speciale de sănătate;
- are studiile necesare prevăzute pentru funcția publică respectivă;
- în ultimii 5 ani nu a fost destituită dintr-o funcție publică conform art. 64 alin. (1) lit. a) și b) sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare;
- nu are antecedente penale nestinse pentru infracțiuni săvârșite cu intenție;
- nu este privată de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate, ca pedeapsă de bază sau complementară, ca urmare a sentinței judecătorești definitive prin care s-a dispus această interdicție;
- nu are interdicția de a ocupa o funcție publică sau de demnitate publică, ce derivă dintr-un act de constatare al Autorității Naționale de Integritate.
- 1 an de experiență în domeniu administrației publice este un avantaj;
- Cunoştinţe: Computer, MC Office (Word, Excel, power- point) , internet.
Dosarul de concurs va conţine:
- Formularul de participare (formă tipică), cuprinzând experienţa relevantă pentru postul respectiv;
- Copia buletinului de identitate;
- Copiile diplomei de studii ( superioare) şi a certificatului de calificare (după caz);
- Copia carnetului de muncă sau extrasul din cont de la CTAS ca dovadă documentară a experienţei de muncă anterioare;
- Certificat medical de confirmare a faptului că este aptă, din punct de vedere al stării sănătăţii, pentru exercitarea funcţiei publice;
- Cazier judiciar sau declarație pe propria ce atestă lipsa antecedentelor penale nestinse pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie.
Data limită de depunere a Dosarului de concurs – 26 decembrie 2025, ora 17:00
Dosarul de concurs se depune la adresa:
MD 6501, or.Anenii Noi,
str. 31 August1989,4, et.II, bir.208
Serviciul resurse umane
Date de contact: tel. 0(265) 2-37-20; 067133527
Bibliografia concursului:
Constituţia Republicii Moldova
Acte normative în domeniul serviciului public:
- Legea nr. 158/2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public
- Legea nr. 25 /2008 privind Codul de conduită a funcţionarului public
- Legean 133/2016 privind declararea averii și a intereselor personale
- Hotărîrea Guvernului nr.201 /2009 privind punerea în aplicare a prevederilor Legii nr.158/2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public
Acte normative în domeniul administraţiei publice locale:
- Legea nr. 436 / 2006 privind administraţia publică locală.
Acte normative în domeniul de activitate:
- Legea nr. 271/2017 privind auditul situațiilor financiare.
- Hotărârea de Guvern nr.557/2019 cu privire la aprobarea Codului etic al auditorului intern și a Cartei de audit intern.
- Legea nr.229/ 2010 privind controlul financiar public intern.
Specialist principal / specialistă principală Secția construcții
Scopul al funcţiei:
Asigurarea implementării programelor anuale de reparație, întreținere și dezvoltare a infrastructurii rutiere și raionale, prin gestionarea procedurilor de achiziții publice și monitorizarea executării lucrărilor, în conformitate cu legislația în vigoare.
Obiectivele de bază:
- Evaluarea necesităților curente de reparație și modernizare a drumurilor și altor obiective de infrastructură.
- Pregătirea și coordonarea proiectelor investiționale la nivel raional și local.
- Conlucrarea cu autoritățile administrației publice locale pentru identificarea și soluționarea necesităților în domeniul infrastructurii.
- Monitorizarea mersului lucrărilor la obiectele de infrastructură raională și raportarea stadiului acestora.
Salariul de funcție:
De la 8540 lei
Condiţii de participare la concurs:
- deține cetățenia Republicii Moldova;
- posedă limba română;
- are capacitate deplină de exercițiu;
- nu a împlinit vârsta de 63 de ani;
- este aptă, din punct de vedere al stării sănătății, pentru exercitarea funcției publice, conform certificatului medical eliberat de instituția medicală abilitată, dacă pentru funcția respectivă sunt stabilite cerințe speciale de sănătate;
- are studiile superioare compatibile pentru funcția publică respectivă;
- 1 an de experiență în domeniu este un avantaj;
- în ultimii 5 ani nu a fost destituită dintr-o funcție publică conform art. 64 alin. (1) lit. a) și b) sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare;
- nu are antecedente penale nestinse pentru infracțiuni săvârșite cu intenție;
- nu este privată de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate, ca pedeapsă de bază sau complementară, ca urmare a sentinței judecătorești definitive prin care s-a dispus această interdicție;
- nu are interdicția de a ocupa o funcție publică sau de demnitate publică,
- ce derivă dintr-un act de constatare al Autorității Naționale de Integritate.
- Cunoştinţe: Computer, MC Office (Word, Excel, power- point) , internet.
Dosarul de concurs va conţine:
- Formularul de participare (formă tipică), cuprinzând experienţa relevantă pentru postul respectiv;
- Copia buletinului de identitate;
- Copiile diplomei de studii superioare şi a certificatului de calificare (după caz);
- Copia carnetului de muncă sau extrasul din cont de la CTAS ca dovadă documentară a experienţei de muncă anterioare;
- Certificat medical de confirmare a faptului că este aptă, din punct de vedere al stării sănătăţii, pentru exercitarea funcţiei publice;
- Cazier judiciar sau declarație pe propria ce atestă lipsa antecedentelor penale nestinse pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie.
Data limită de depunere a Dosarului de concurs – 26 decembrie 2025, ora 17:00
Dosarul de concurs se depune la adresa:
MD 6501, or.Anenii Noi,
str. 31 August1989,4, et.II, bir.208
Serviciul resurse umane
Date de contact: tel. 0(265) 2-37-20; 067133527
Bibliografia concursului:
Constituţia Republicii Moldova
Acte normative în domeniul serviciului public:
- Legea nr. 158/2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public
- Legea nr. 25/2008 privind Codul de conduită a funcţionarului public
- Legean 133/2016 privind declararea averii și a intereselor personale
- Hotărîrea Guvernului nr.201 /2009 privind punerea în aplicare a prevederilor Legii nr.158/2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public
Acte normative în domeniul administraţiei publice locale:
- Legea nr. 436 / 2006 privind administraţia publică locală
Acte normative în domeniul de specialitate:
- Legea drumurilor nr. 509/1995;
- Hotărârea Guvernului nr. 360/1996 privind controlul de stat al calității în construcții.
Specialist superior/ specialistă superioară Secția construcții
Scopul al funcţiei:
Promovarea politicilor statului, a programelor naționale de infrastructură de alimentare cu apă și sanitație.
Obiectivele de bază:
- Acordarea suportului APL I la colectarea caracteristicilor tehnico – economice, elaborarea studiilor de fizabilitate pentru proiectele de alimentate cu apă și canalizare.
- Analizarea și monitorizarea serviciilor de alimentate cu apă și canalizare în raion.
Salariul de funcție:
- De la 7680 lei
Condiţii de participare la concurs:
- deține cetățenia Republicii Moldova;
- posedă limba română;
- are capacitate deplină de exercițiu;
- nu a împlinit vârsta de 63 de ani;
- este aptă, din punct de vedere al stării sănătății, pentru exercitarea funcției publice, conform certificatului medical eliberat de instituția medicală abilitată, dacă pentru funcția respectivă sunt stabilite cerințe speciale de sănătate;
- are studiile superioare compatibile pentru funcția publică respectivă;
- 1 an de experiență în domeniu este un avantaj;
- în ultimii 5 ani nu a fost destituită dintr-o funcție publică conform art. 64 alin. (1) lit. a) și b) sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare;
- nu are antecedente penale nestinse pentru infracțiuni săvârșite cu intenție;
- nu este privată de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate, ca pedeapsă de bază sau complementară, ca urmare a sentinței judecătorești definitive prin care s-a dispus această interdicție;
- nu are interdicția de a ocupa o funcție publică sau de demnitate publică, ce derivă dintr-un act de constatare al Autorității Naționale de Integritate.
- Cunoştinţe: Computer, MC Office (Word, Excel, power- point) , internet.
Dosarul de concurs va conţine:
- Formularul de participare (formă tipică), cuprinzând experienţa relevantă pentru postul respectiv;
- Copia buletinului de identitate;
- Copiile diplomei de studii superioare şi a certificatului de calificare (după caz);
- Copia carnetului de muncă sau extrasul din cont de la CTAS ca dovadă documentară a experienţei de muncă anterioare;
- Certificat medical de confirmare a faptului că este aptă, din punct de vedere al stării sănătăţii, pentru exercitarea funcţiei publice;
- Cazier judiciar sau declarație pe propria ce atestă lipsa antecedentelor penale nestinse pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie.
Data limită de depunere a Dosarului de concurs – 26 decembrie 2025, ora 17:00
Dosarul de concurs se depune la adresa:
MD 6501, or.Anenii Noi,
str. 31 August1989,4, et.II, bir.208
Serviciul resurse umane
Date de contact: tel. 0(265) 2-37-20; 067133527
Bibliografia concursului:
Constituţia Republicii Moldova
Acte normative în domeniul serviciului public:
- Legea nr. 158/2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public
- Legea nr. 25/2008 privind Codul de conduită a funcţionarului public
- Legean 133/2016 privind declararea averii și a intereselor personale
- Hotărîrea Guvernului nr.201 /2009 privind punerea în aplicare a prevederilor Legii nr.158/2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public
Acte normative în domeniul administraţiei publice locale:
- Legea nr. 436 / 2006 privind administraţia publică locală
Acte normative în domeniul de specialitate:
– Hotărâre de Guvern nr.199/2014 cu privire la aprobarea Strategiei de alimentare cu apă şi sanitaţie (2014 – 2030).
- Legea n303/2013 privind serviciul public de alimentare cu apă şi de canalizare.
Specialist/ă superior/ superioară Secția agricultură și alimentație
Scopul al funcţiei:
Promovarea ramurii zootehnice, în baza aplicării tehnologiilor moderne de creştere a producţiei animaliere;
Obiectivele de bază:
– Supravegherea transportării şi distribuirii a produselor zootehnice și a produselor procesate conexe;
– Asigurarea respectarii în teritoriu a cerinţelor tehnologiilor moderne de creştere a producţiei animaliere.
Salariul de funcție:
- De la 7680 lei
Condiţii de participare la concurs:
- deține cetățenia Republicii Moldova;
- posedă limba română;
- are capacitate deplină de exercițiu;
- nu a împlinit vârsta de 63 de ani;
- este aptă, din punct de vedere al stării sănătății, pentru exercitarea funcției publice, conform certificatului medical eliberat de instituția medicală abilitată, dacă pentru funcția respectivă sunt stabilite cerințe speciale de sănătate;
- are studiile superioare compatibile pentru funcția publică respectivă;
- 1 an de experiență în domeniu este un avantaj;
- în ultimii 5 ani nu a fost destituită dintr-o funcție publică conform art. 64 alin. (1) lit. a) și b) sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare;
- nu are antecedente penale nestinse pentru infracțiuni săvârșite cu intenție;
- nu este privată de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate, ca pedeapsă de bază sau complementară, ca urmare a sentinței judecătorești definitive prin care s-a dispus această interdicție;
- nu are interdicția de a ocupa o funcție publică sau de demnitate publică, ce derivă dintr-un act de constatare al Autorității Naționale de Integritate.
- Cunoştinţe: Computer, MC Office (Word, Excel, power- point) , internet.
Dosarul de concurs va conţine:
- Formularul de participare (formă tipică), cuprinzând experienţa relevantă pentru postul respectiv;
- Copia buletinului de identitate;
- Copiile diplomei de studii (superioare în domeniu zootehniei) şi a certificatului de calificare (după caz);
- Copia carnetului de muncă sau extrasul din cont de la CTAS ca dovadă documentară a experienţei de muncă anterioare;
- Certificat medical de confirmare a faptului că este aptă, din punct de vedere al stării sănătăţii, pentru exercitarea funcţiei publice;
- Cazier judiciar sau declarație pe propria ce atestă lipsa antecedentelor penale nestinse pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie.
Data limită de depunere a Dosarului de concurs – 26 decembrie 2025, ora 17:00
Dosarul de concurs se depune la adresa:
MD 6501, or.Anenii Noi,
str. 31 August1989,4, et.II, bir.208
Serviciul resurse umaneDate de contact: tel. 0(265) 2-37-20; 067133527
Bibliografia concursului:
- Constituţia Republicii Moldova
Acte normative în domeniul serviciului public:
- Legea nr. 158 /2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public
- Legea nr. 25 / 2008 privind Codul de conduită a funcţionarului public
- Hotărîrea Guvernului nr.201 /2009 privind punerea în aplicare a prevederilor Legii nr.158/ 2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public
Acte normative în domeniul administraţiei publice locale:
- Legea nr. 436 / 2006 privind administraţia publică locală
Acte normative în domeniul de specialitate:
- Legea nr.213/2022 zootehniei
- Legea nr.70/2006 apiculturii
- Legea nr.371/1995 privind selecţia şi reproducţia în zootehnie
- Hotărârea de Guvern nr. 1275/2008 cu privire la aprobarea Normei sanitar-veterinare privind protecţia animalelor de fermă.
Specialist principal / specialistă principală Secția cultură, turism, tineret și sport
Scopul funcţiei:
- Asigurarea respectării şi aplicării legislaţiei în vigoare în domeniul biblioteconomic, protecţiei patrimoniului cultural naţional mobil şi imobil în cadrul raionului.
Obiectivele de bază:
- Coordonarea activității bibliotecilor, dezvoltarea şi comunicarea colecţiilor de bibliotecă, controlul bibliografic local şi elaborarea bibliografiilor locale.
- Monitorizarea şi protecţia patrimoniului muzeal, organizarea expoziţiilor, publicaţiilor ştiinţifice.
- Controlul și evidienţa schimbărilor destinaţiei monumentelor istorice, transmiterii dreptului de proprietate sau a altor drepturi reale asupra acestora, precum şi evidenţa monumentelor istorice distruse sau dispărute.
- Coordonarea activităţii în procesul de implementare şi promovare a politicilor în domeniul turismului pe segmentul partimoniu și muzee.
Salariul de funcție:
De la 8540 lei
Condiţii de participare la concurs:
- deține cetățenia Republicii Moldova;
- posedă limba română;
- are capacitate deplină de exercițiu;
- nu a împlinit vârsta de 63 de ani;
- este aptă, din punct de vedere al stării sănătății, pentru exercitarea funcției publice, conform certificatului medical eliberat de instituția medicală abilitată, dacă pentru funcția respectivă sunt stabilite cerințe speciale de sănătate;
- are studiile superioare compatibile pentru funcția publică respectivă;
- în ultimii 5 ani nu a fost destituită dintr-o funcție publică conform art. 64 alin. (1) lit. a) și b) sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare;
- nu are antecedente penale nestinse pentru infracțiuni săvârșite cu intenție;
- nu este privată de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate, ca pedeapsă de bază sau complementară, ca urmare a sentinței judecătorești definitive prin care s-a dispus această interdicție;
- nu are interdicția de a ocupa o funcție publică sau de demnitate publică, ce derivă dintr-un act de constatare al Autorității Naționale de Integritate.
- Cunoştinţe: Computer, MC Office (Word, Excel, power- point) , internet.
Dosarul de concurs va conţine:
- Formularul de participare (formă tipică), cuprinzând experienţa relevantă pentru postul respectiv;
- Copia buletinului de identitate;
- Copiile diplomei de studii (superioare) şi a certificatului de calificare (după caz);
- 1 an de experiență în domeniu este un avantaj;
- Copia carnetului de muncă sau extrasul din cont de la CTAS ca dovadă documentară a experienţei de muncă anterioare;
- Certificat medical de confirmare a faptului că este aptă, din punct de vedere al stării sănătăţii, pentru exercitarea funcţiei publice;
- Cazier judiciar sau declarație pe propria ce atestă lipsa antecedentelor penale nestinse pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie.
Data limită de depunere a Dosarului de concurs – 26 decembrie 2025, ora 17:00
Dosarul de concurs se depune la adresa:
MD 6501, or.Anenii Noi,
str. 31 August1989,4, et.II, bir.208
Serviciul resurse umane
Date de contact: tel. 0(265) 2-37-20; 067133527
Bibliografia concursului:
- Constituţia Republicii Moldova
- Acte normative din domeniul de specialitate:
- Legea nr. 160 /2017 cu privire la biblioteci;
- Hotărâre de Guvern n 24/2020 pentru aprobarea Regulamentului privind serviciile prestate de bibliotecile publice;
- Hotărâre de Guvern n 747/2020 pentru aprobarea Regulamentului privind evaluarea bibliotecilor publice;
- Ordin nr. 748/2019 cu privire la aprobarea Regulamentului privind angajarea prin concurs a personalului din bibliotecile publice, precum şi criteriile minime de selectare a personalului din biblioteci;
- Hotărâre de Guvern n24/2020 pentru aprobarea Regulamentului privind serviciile prestate de bibliotecile publice.
Specialist principal/ specialistă principală Serviciul Financiar
Scopul funcţiei:
Asigurarea organizării corecte a evidenței contabile.
Obiectivele de bază:
- Evidența operațiunilor contabile ce prevede remunirarea muncii a Aparatului președintelui, secțiilor și direcțiilor Consiliului Raional, în conformitate cu legislaţia în vigoare.
- Gestionarea dispozițiilor de personal și fiselor de personal.
- Întocmirea și prezentarea în termenii stabiliți a dărilor de seamă contabile.
Coordonarea activității contabile și financiare prin elaborarea dărilor de
seamă în programe FMIS, E-docplat, e-alocatii, FISC md, 1C, BIT Genirator
Salariul de funcție:
De la 8540 lei
Condiţii de participare la concurs:
-deţine cetăţenia Republicii Moldova;
– cunoaște limba română;
– are capacitate deplină de exerciţiu;
– nu a împlinit vârsta de 63 de ani;
– este aptă, din punct de vedere al stării sănătăţii, pentru exercitarea funcţiei publice, conform certificatului medical eliberat de instituţia medicală abilitată, dacă pentru funcţia respectivă sânt stabilite cerinţe speciale de sănătate;
– are studiile superioare absolvite (de licenţă sau echivalente) necesare prevăzute pentru funcţia publică respectivă;
– în ultimii 5 ani, nu a fost destituită dintr-o funcție publică, inclusiv dintr‑o funcție publică cu statut special, conform art. 64 alin. (1) lit. a) și b), din Legea 158/2008 cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare;
– în ultimii 5 ani, în cazierul privind integritatea profesională nu are înscrieri cu privire la rezultatul negativ al testului de integritate profesională pentru încălcarea obligației prevăzute la art. 7 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 325/2013 privind evaluarea integrității instituționale;
– nu are antecedente penale nestinse pentru infracţiuni săvîrşite cu intenţie;
– nu este privată de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate, ca pedeapsă de bază sau complementară, ca urmare a sentinţei judecătoreşti definitive prin care s-a dispus această interdicţie.
– nu are interdicția de a ocupa o funcţie publică sau de demnitate publică, ce derivă dintr-un act de constatare al Autorității Naționale de Integritate
– Cunoştinţe: Computer, MC Office (Word, Excel, power- point) , internet,
program contabil 1C și BIT generator.
Dosarul de concurs va conţine:
– Formularul de participare (formă tipică), cuprinzând experienţa relevantă pentru
postul respectiv;
– Copia buletinului de identitate;
– Copiile diplomei de studii şi a certificatului de calificare (după caz);
– Copia carnetului de muncă sau extrasul din cont de la CTAS ca dovadă
documentară a experienţei de muncă anterioară;
- 1 an de experiență în domeniu este un avantaj;
– Certificat medical de confirmare a faptului că este aptă, din punct de vedere al stării sănătăţii, pentru exercitarea funcţiei publice;
– Cazier judiciar sau declarație pe propria ce atestă lipsa antecedentelor penale nestinse pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie;
-Declarația pe propria răspundere privind integritatea profesională ce atestă lipsa înscrierii cu privire la rezultatul negativ al testului de integritate profesională.
Data limită de depunere a Dosarului de concurs – 26 decembrie 2025, ora 17.00
Dosarul de concurs se depune la adresa:
MD 6501, or.Anenii Noi,
str. 31 August,4, et.II, bir.208
Serviciul resurse umane
Date de contact: tel. 0265 2-37-20; 067133527;
Bibliografia concursului:
- Constituţia Republicii Moldova
- Acte normative în domeniul serviciului public:
- Legea nr. 158 /2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public;
- Legea nr. 25 / 2008 privind Codul de conduită a funcţionarului public;
- Hotărîrea Guvernului nr.201 /2009 privind punerea în aplicare a prevederilor; Legii nr.158/ 2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public.
Acte normative în domeniul administraţiei publice locale:
- Legea nr. 436 / 2006 privind administraţia publică locală.
Acte normative în domeniul de specialitate:
- Legea nr. 270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar;
- Legea nr.287/2017 contabilității și raportării financiare;
- Ordinul MF nr. 172/2019 cu privire la modul de achitare şi evidență a plăților la bugetul public naţional prin sistemul trezorerial al Ministerului Finanţelor în anul 2020;
- Ordinul MF nr. 187/2019 cu privire la modificarea Regulamentului privind administrarea Clasificatiei bugetare;
- Ordinul MF nr. 216/2015 cu privire la aprobarea Planului de conturi contabile în sistemul bugetar şi a Normelor metodologice privind evidența contabilă și raportarea financiară în sistemul bugetar;
- Ordinul MF nr. 208/2015 privind Clasificaţia bugetară;
- Hotărârea de Guvern nr.500/1998 despre aprobarea Regulamentului privind casarea bunurilor uzate, raportate la mijloacele fixe.