Ședință cu agenții economici din sectorul agricol

29 июня 2021

Astăzi, 29 iunie 2021, în incinta Consiliului raional Anenii Noi,  a fost desfășurată o ședință cu agenții economici din sectorul agricol. Tematica ședinței -„Măsurile de protecție a recoltei în perioada de recoltare a culturilor cerealiere, păioase, tehnice și furajere în anul 2021”. Ședința a fost organizată de către Secția Agricultură și Alimentație în comun cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență al Ministerului Afacerilor Interne.

Specialiștii au venit cu o serie de recomandări privind măsurile de protecție a recoltei din grupa I, iar agenții economici au venit cu mai multe propuneri către autoritățile din domeniu, cum ar fi:

— Organizarea de comun cu Agenția Servicii Publice a unui grafic privind testarea tehnică, prioritar a tehnicii agricole, înainte de recoltare

— Acordarea suportului autorităților publice locale de nivelul I și II privind lucrările de nivelare a drumurilor de țară/căi de acces spre terenurile agricole din localitățiile: Mereni, Floreni și Maximovca.