VIZITĂ LA STE MAXIMOVCA

4 января 2024

Specialiștii secției Agricultură și Alimentație a Consiliului raional Anenii Noi, împreună cu dl vicepreședinte al raionului Alexei Maliuta, au efectuat o vizită de lucru la STE din satul Maximovca, în cadrul căreia s-au  întâlnit cu dl Oleg Mașner, directorul Institutului de Zootehnie, și cu dl Mihai Cerguța, administratorul STE Maximovca. În cadrul discuțiilor au fost abordate subiecte ce țin de  provocările cu care se confruntă Institutul de Zootehnie și necesitățile de revitalizare a instituției.

În acest context, administratorii STE au solicitat implicarea conducerii raionului în obținerea contribuției statului pentru reanimarea stației tehnico-experimentale, fapt care va duce la dezvoltarea și sporirea sectorului zootehnic din raion. Totodată, raionul Anenii Noi va obține un agent economic puternic  în domeniul zootehnic cu calificativul științific, care va putea asigura raionul cu material genetic autohton (bovine) și un control permanent al securității alimentare.

De asemenea, va fi posibilă  deschiderea unei platformă didactice pentru studenții facultății de medicină veterinară, unde se va putea implementa și instruirea persoanelor, casre activează în domeniu sau pretind sa deschidă o afacere pentru creșterea bovinelor.

În încheierea întâlnirii, părțile au convenit la o colaborare și soluționarea problemelor institutului de comun acord, cu inițierea unor acțiuni concrete pentru rezolvarea lor.

Începutul greu duce la rezultate bune.