Buletin informativ agricol
17 июля 2023
Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) informează că în data de 13 iulie 2023, a fost publicat în Monitorul Oficial, Hotărârea Guvernului nr. 466 din 05.07.2023 cu privire la acordarea subvențiilor complementare pentru acciza la motorină din Fondul național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural.
Astfel, de astăzi, 14 iulie 2023, fermieri pot depune dosarele pentru subvenționare la oficiile teritoriale ale AIPA, până la data de 31 iulie 2023.
Regulamentul prevede că subvenția complementară se acordă în două etape, pentru motorina achiziționată în perioada 16 noiembrie 2022 – 29 iunie 2023, și se depune nu mai târziu de 31 iulie 2023, iar motorina achiziționată începând cu 30 iunie 2023 până pe 30 septembrie 2023 inclusiv, se depune nu mai târziu de 30 septembrie, după cum urmează:
1) în cuantum de:
a) 100% din cota accizei stabilită pentru anul 2023 sau 3 248 de lei per tonă – pentru fermierii micro, mici și mijlocii;
b) 100% din cota accizei stabilită pentru anul 2022 sau 2 980 de lei per tonă – pentru fermierii micro, mici și mijlocii;
2) în cuantum de:
a) 30% din cota accizei stabilită pentru anul 2023 sau 974,4 lei per tonă – pentru fermierii mari;
b) 30% din cota accizei stabilită pentru anul 2022 sau 894 de lei per tonă – pentru fermierii mari.
BORDEROUL ACTELOR ANEXATE