Las-o încet, viața nu are roată de rezervă!
14 июля 2023
„Las-o încet, viața nu are roată de rezervă!”
Acesta este genericul unei noi campanii de atenționare a tuturor participanților la trafic, cu privire la respectarea regulilor de circulație. Or, statisticile arată că numai în anul curent au fost înregistrate peste 40 de accidente, în care au fost implicați copii, cinci dintre care și-au pierdut viața. Pe parcursul întregii veri, oamenii legii îi vor informa pe pietoni, bicicliști, motocicliști și șoferi, astfel ca să nu mai avem tragedii pe șosele. În cadrul campaniei șoferili vor fi testați la folosirea alcoolului, vor fi verificate mijloacele de transport, se vor organiza instrucțiuni cu copiii.
Astăzi o ședință de instruire a avut loc și la Consiliul raional Anenii Noi. Ședința a fost organizată de dl Valeriu Coteț, șef Serviciu Transport și Gospodărie și moderată de angajații Inspectoratului Poliției Rutiere Anenii Noi, Ipati Vitalie – ofițer superior auto de stat a Serviciului Supraveghere Transport și Dintiu Rustam – ofițer pentru sistematizarea circulației rutiere. Colaboratorii IP Anenii Noi au informat angajații despre modificările în Regulamentul circulației rutiere, au îndemnat șoferii să fie prudenți la drum, să evite consumul de alcool în zilele de lucru și să verifice mijlocul de transport înainte de a ieși pe traseu. De asemenea ofițerii au examinat și starea generală a transportului de serviciu, care aparține CR Anenii Noi, verificând în special anvelopele automobilelor.