Anunț concurs
3 августа 2021
ATENŢIE! CONCURS!
Direcţia Generală Educaţie, Cultură și Turism Anenii Noi anunţă concurs pentru ocuparea funcţiei publice de conducere vacante de Șef adjunct direcție generală, șef direcție cultură și turism în cadrul direcției generale.
Scopul funcţiei: Implementarea politicii în domeniul culturii și turismului a statului în teritoriu
Sarcinile de bază:
- Coordonarea, asigurarea procesului de implementare şi promovare a politicii statului în domeniul culturii şi turismului.
- Asigurarea aplicării în teritoriu a strategiei privind identificarea, protecţia, conservarea, restaurarea şi valorificarea monumentelor istorice, aplicarea normelor sistemului naţional de evidenţă a bunurilor culturale, valorificarea şi dotarea patrimoniului administrat.
- Monitorizarea şi coordonarea procedurilor de perfecţionare profesională a directorilor instituţiilor de cultură (case şi cămine de cultură, biblioteci, instituţii de învăţământ artistic, muzee, colective artistice).
- Studierea aspectelor şi tendinţelor dezvoltării culturii şi turismului în vederea elaborării strategiilor de dezvoltare în domeniu
Condiţiile de participare la concurs:
Condiţii de bază:
1) deţine cetăţenia Republicii Moldova;
2) posedă limba de stat şi limbile oficiale de comunicare interetnică vorbite în teritoriu;
3) are capacitate deplină de exerciţiu;
4) nu a obţinut vârsta necesară obţinerii dreptului la pensie pentru limită de vârstă;
5) este apt, din punct de vedere al stării sănătăţii, pentru exercitarea funcţiei publice;
6) nu are antecedente penale;
Cerinţe specifice:
- Studii: superioare în domeniu
- Experiență profesională în domeniu de cel puţin 3 ani.
- Cunoştinţe, abilităţi şi aptitudini:
- Cunoaşterea legislaţiei în domeniul de activitate
- Cunoştinţe de utilizare a computerului
- Abilităţi de comunicare, de lucru cu informaţia, planificare, elaborare a documentelor, monitorizare, control, evaluare.
- Atitudini/comportamente: respect faţă de oameni, spirit de iniţiativă, diplomaţie, creativitate, flexibilitate, disciplină, responsabilitate, tendinţă spre dezvoltare profesională continuă
Documentele ce urmează a fi prezentate: 1) formularul de participare, specificat în anexa nr. 1 la Regulamentul cu privire la ocuparea funcției publice prin concurs, aprobat prin HG nr. 201 din 11.03.2009; 2) copia buletinului de identitate; 3) copiile diplomelor de studiu şi ale certificatelor de absolvire a cursurilor de perfecţionare sau specializare; 4) copia carnetului de muncă; 5) certificat medical; 6) cazier judiciar; 7) documentele care atestă prestarea voluntariatului – în cazul în care candidatul consideră necesar.
Copiile documentelor nominalizate pot fi autentificate de notar sau se prezintă împreună cu documentele originale pentru a verifica veridicitatea lor.
Bibliografia concursului:
- Constituţia Republicii Moldova
- Codul Muncii
- Legea nr. 158 – XVI din 4 iulie 2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public
- Legea nr. 25 – XVI din 22 februarie 2008 cu privire la codul de conduită al funcţionarului public
- Legea nr. 133 din 17 iunie 2016 privind declararea averii și a intereselor personale
Data limită de depunere a actelor: 18 august 2021
Documentele se vor depune personal pe adresa: or. Anenii Noi, str. Suvorov, 6, biroul 21
Telefon de contact: 068288814
Tweet