AVIZ

10 ноября 2023

Inspecția pentru Protecția Mediului Anenii Noi vine cu un apel către populația raionului Aneni Noi pentru participarea la lucrările de plantare, deoarece reușita unor asemenea măsuri de amploare ține de consolidarea eforturilor întregii societăți.
Campania de împădurire va fi lansată pe data de 11 noiembrie 2023, Ministerul Mediului și Agenția Moldsilva, sub egida Președintelui Republicii Moldova, doamna Maia Sandu, anunță demararea Programului Național de Împădurire ce prevede reabilitarea și crearea de păduri noi, pe o suprafață de 145 mii ha, pe parcursul a 10 ani (2023-2032).
În acest an, campania de plantare se desfășoară în perioada lunilor noiembrie-decembrie 2023. În acest context, au fost prelucrate terenuri disponibile pentru plantări cu o suprafață totală de 4000 ha, iar în pepinierele întreprinderilor silvice a fost organizată inventarierea, ce a estimat o cantitate de aproximativ 35 mln. de puieți disponibili pentru plantare.
Mai multe detalii cu privire la — organizarea Campaniei de plantare din această toamnă, suprafețele disponibile și perioadele, în care oricine poate participa activ la plantări, le găsiți pe pagina web și Facebook ale Agenţiei „Moldsilva”, www.moldsilva.gov.md, prin accesarea rubricii „Participă la plantări toamna 2023” #Generațiapădurii sau să apelați la numărul de telefon 068589685. #generatiapadurii
Cu respect,
Inspecția pentru Protecția Mediului Anenii Noi