Granturi pentru producătorii din sectorul zootehnic
13 марта 2024
Proiectul AGGRI anunță lansarea primului apel de depunere a cererilor pentru granturi destinate producătorilor din sectorul zootehnic, având drept obiectiv îmbunătățirea productivității, standardelor de producție și a calității produselor. Valoarea maximă a unui grant este de 1 milion de dolari SUA, însă nu mai mult de 50% din valoarea investiției eligibile.
Printre investițiile eligibile se numără construcția sau modernizarea exploatațiilor zootehnice, dotarea exploatațiilor cu tehnică sau utilaje, dotarea exploatațiilor cu unitate de procesare a furajelor, achiziționarea animalelor de prăsilă și investiții în eficiența energetică a exploatației (stație de biogaz și panouri fotovoltaice).
Pentru a obține grantul, solicitanții trebuie să îndeplinească simultan un șir de condiții, inclusiv: să fie înregistrați și să activeze pe teritoriul controlat de autoritățile Republicii Moldova, inclusiv pe teritoriul raionului Dubăsari, situat după traseul Rîbnița – Tiraspol, cu excepția or. Chișinău și or. Bălți, în conformitate cu legislația în vigoare. Să fie deținători legali ai bunurilor imobile și mobile ce fac obiectul stimulării prin mecanismul de grant, cu un termen de arendă/comodat de cel puțin cinci ani.
Să dețină un plan de afacere viabil economic și financiar pe o perioadă de minimum 5 ani.
Să își asume angajamentul de a contribui financiar cu cel puțin 50% din valoarea sub-proiectului investițional.
Lista completă a criteriilor de eligibilitate, precum și documentele care urmează a fi prezentate împreună cu cererea pot fi consultate în Manualul de alocare a granturilor.
Dosarele vor fi depuse la oficiile teritoriale ale Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură în perioada 15 ianuarie – 17 mai 2024
(Ordinul MAIA privind lansarea Apelului nr. 1).
Tweet